Nimic nu îți strică ziua mai rău decât o durere de gât sau de spate după o noapte de somn întrerupt și agitat. Se pare că unul din cinci pacienți care ajung în cabinetul kinetoterapeutului suferă de dureri de spate generate de somn. Pentru a evita acest lucru, trebuie să folosești o pernă confortabilă, care îți asigură suportul necesar, umplutura să fie omogenă, iar coloana să fie aliniată cu capul.
Perna potrivită dacă dormi cu fața în sus
Dacă dormi cu faţa în sus, perna va umple spaţiul cervical, plus că este cel mai sănătos mod de a dormi.
Avantaje: această poziție previne durerile de spate și de gât (coloana vertebrală este aliniată în mod neutru, iar greutatea corpului este distribuită uniform), reduce refluxul de acid gastric, iar în cazul femeilor menține fermitatea sânilor și previne ridurile.
Dezavantaje: poate agrava durerile de spate deja existente, influențează condiția celor care sforăie și a celor care suferă de apnee. Poziția nu este recomandată pe perioada sarcinii.
Recomandarea noastră este să alegi o pernă potrivit de tare și înaltă sau una ortopedică, care asigură alinierea corespunzătoare a vertebrelor cervicale în timpul somnului.
Vezi pe www.shop.luiss.ro – perna anatomică Vario sau perna cu lână Debora – duritate tare. Perna cu umplutură de lână este recomandată persoanelor care suferă de dureri articulare, de boli reumatice, dar și persoanelor care transpiră în timpul nopții, pentru că absoarbe foarte bine umiditatea, fără a o reține în interiorul pernei.
Perna potrivită dacă dormi pe o parte
Dacă dormi pe o parte, perna trebuie să fie atât de groasă încât să umple spațiul dintre umăr și ureche, astfel încât corpul să fie aliniat ca și cum acesta ar fi în picioare. Practic, dacă stai pe o parte, capul nu trebuie să cadă nici prea mult spre pat, nici să fie prea ridicat.
Avantaje: ca și dormitul pe spate, dormitul pe o parte previne durerile de spate și de gât, reduce refluxul gastro-esofagian, favorizează mai puțin sforăitul, fiind o bună alegere pentru cei cu apnee în somn. Dormitul pe partea stângă este recomandat în timpul sarcinii. De asemenea, fluxul sanguin este favorizat când dormim pe partea stângă, deoarece artera principală este orientată spre stânga.
Dezavantaje: contactul permanent cu perna favorizează apartiția ridurilor și, în cazul femeilor, această poziție de somn este mai puțin potrivită pentru sâni.
Recomandările noastre de perne pentru această poziție de somn sunt: Perna cu fibre de bambus – la 149 RON – ideală pentru persoanele cu un ten sensibil; perna cu fulgi de memorie Universa la 118 RON – cu husă detașabilă; perna Ariane cu nanofibre – produs ales și apreciat de marile lanțuri hoteliere din Europa.
Perna potrivită dacă dormi pe lateral
Dormitul pe lateral – ghemuit (poziția fetală) este o poziție destul de populară, deși nu este recomandată de către specialiști.
Avantaje: diminuează posibilitatea de a sforăi și este utilă în timpul sarcinii (dormitul pe partea stângă împiedică uterul să apese pe ficat).
Dezavantaje: nu previne durerile de spate și de gât și nici nu are efecte benefice asupra pielii. Este foarte probabil să simți dureri ale articulațiilor după ce ai dormit câteva nopți la rând cu genunchii ridicați la piept. Un alt dezavantaj al acestei poziții este acela că te va împiedica să respiri corect. Dacă ți-ai făcut deja un obicei din a dormi în această poziție, încearcă să nu formezi cu corpul o buclă prea accentuată. Găsirea unei perne care umple corect spaţiul dintre umeri şi gât va preveni orice durere, iar o pernă moale ţinută între genunchi va menţine coloana vertebrală aliniată.
Recomandarea noastră? Perna POLYDREAM cu o duritate medie, cu husă detașabilă și tratament antibacterian la doar 140 RON. Referință: Hotel Opera Mamaia, Constanța.
Perna potrivită dacă dormi pe burtă
Dormitul pe burtă ar trebui evitat, întrucât distorsionează curburile naturale ale spatelui și forțează gâtul să stea într-o poziție nefirească.
Avantaje: ajută la reducerea sforăitului.
Dezavantaje: poziția este una nefirească pentru coloana vertebrală, fiind și mai dăunătoare dacă se doarme pe mai multe perne. Poziția nu oferă spațiu organelor interne, astfel este posibil ca refluxul gastric să fie sporit; poate crea amorțeală și durere la mâini. Poziția trebuie evitată de cei care au dureri de gât sau spate.
Pernele moi, cu o compoziție de puf și pene naturale, sunt potrivite în acest caz: perna Star la 150 RON sau perna Best cu pene de gâscă la doar 110 RON.
Menționăm faptul că toate pernele recomandate mai sus fac parte din gama profesională, iar unele dintre modele se regăsesc în hotelurile de top din Europa precum JW Marriot, Kempinski Hotels, Sheraton. Așadar, pentru a avea un somn odihnitor, dar și corect în același timp, trebuie să investești într-un produs de calitate.
Ca și durată de viață, pernele cu umplutură sintetică își păstrează proprietățile aproximativ 1-2 ani, în timp ce pernele cu umplutură naturală, minim 3 ani, bineînțeles dacă sunt întreținute corespunzător.
Așadar, dacă ai nevoie de o recomandare sau de un sfat atunci când vrei să îți achiziționezi o pernă bună pentru somn, potrivită ție, apelează cu încredere la echipa noastră.
Zile frumoase și nopți odihnitoare!
Articol redactat pentru www.hometalks.ro
Nici un comentariu